Poveste marină

POVESTE MARINĂ

Eram cu prieteni,

desenam cu degetul pe masa udă o ancoră.

Voiam să opresc vaporul viselor mele nebune

Şi să-l vindec de surdina coşmarurilor...

Am mângâiat cu palma ancora şi am desenat un soare

Care să mă călăuzescă când îmi va fi greu

Şi care să-nsenineze calea vasului meu

În ceasul în care va veni apriga furtună...

Voiam să şterg urmele de sare de pe masa udă

Poate numai aşa mai îndulceam cu mierea timpului

Visele care îmi inundau fiece clipă,

Vise care aveau pecetea lor nebună, tainică.

Şi am tot desenat pe acea masă udă

Şi iar o ştergeam şi iar desenam,

Eu eram valul rece şi mânios

Ce şterge urmele sărate ale mării.

Mi-am privit prietenii cu care stăteam la masă

Şi le-am dedicat un frumos vapor pe masa udă,

Vapor care să le poată curma suferinţa

La vreme rea şi plină de furtună.

Am închis ochii şi mi-am imaginat abisul nesfârşit

Abis al viselor marine, neterminat şi neînchipuit,

Iar la sfârşitul său, privind mai adânc, am văzut

Vasul batrân de zile şi vechi de multe începuturi,

Iar dintr-o dată mi-am aţintit ochii

Pe singurul lucru impresionant ce l-am zărit,

Povestea neamului, visul poporului meu din surdină

Visul marinarului care ţine cu putere parâma corabiei

Pentru a nu cădea în singura lui amantă,

Uneori calda, alteori spumoasa, mare...

Dar, întorcându-mă din nou către prietenii mei

Şi povestindu-le abisul mărilor neasemuit,

Le-am desenat pe masa udă o parâmă

De care se ţinea marinarul din abisul nesfârşit.

M-am întors către perete pentru o secundă,

Iar apoi către prietenii mei, cu un uşor suspin,

Şi le-am zis că acolo ne este sfârşitul sfârşitului, cumplitul.

Am surâs apoi şi le-am spus cu drag că tot ce au aflat de la mine

A fost doar... o simplă poveste marină....

Man Graţian

Clasa A-VIII-A C