Gânduri spre veşnicie....

GÂNDURI SPRE VEŞNICIE

      Ai privit vreodată spre câmpul cel verde al primei zi de primăvară şi ai văzut cum te cheamă stingher? Nu, nu ai putea simţi sau vedea asta niciodată pentru că după cum crezi tu, nu poţi iubi natura. Însă ea iubeşte omul şi încearcă de fiecare dată să îi arate că este vie cu sufletul şi trupul.

      Te-ai uitat vreodată la verdele pătrunzător al unei păduri, sau la inocenţa cu care înfloresc florile primăvara? Ai simţit vreodată foşnetul lin al frunzelor sau atingerea caldă şi suavă a adierilor? Ei bine, toate acestea  sunt trăirile naturii. Ele formează un întreg lanţ al omenirii. Ele ne înconjoară oriunde am fi. Chiar dacă nu avem pădure sau iarbă verde, sau pomi în jur, sau chiar dacă este toamnă sau iarnă, natura tot comunică cu noi prin orice mijloace. Şi nu numai că ea comunică dar ne şi arată că trăieşte indiferent de anotimp şi că nu moare deoarece este ţinută în viaţă de căldura sufletului care se trage din grija ce i-o acordă oamenii. Dar din păcate aceşti oameni sunt tot mai puţini, iar natura caută cu disperare clipele când lumea avea grijă de ea, clipe când toată lumea proteja tot ce ţine de ea şi toate verigile ei.

      Gandiţi-vă cum ar fi să nu mai avem păduri, sau să nu ne mai zâmbească în fiecare dimineaţă acelaşi soare de odinioară, soare care te surprindea cu căldura şi blândeţea sa. Gândiţi-vă cum ar fi să nu mai vedem frumuseţea uriaşilor orizontului sau profunzimea apei. Acestea sunt lucruri care ne înconjoară, iar noi le credem nesemnificative, dar ni se dovedeşte că nu e aşa deoarece ar fi groaznică viaţa fără ele şi dacă ne gândim mai bine chiar imposiblă deoarece nu ne dăm seama că suntem indispensabili de orice lucru mic ce ne înconjoară zi cu zi.

       Trebuie să protejăm natura fără de care nu putem trăi, dar fiinţa umană nu o face ci dimpotrivă o distruge fără remuşcări tot mai mult pe zi ce trece. În fiecare dimineaţă ar trebui să ne punem în minte că este o nouă zi în care trebuie să oprim poluarea şi să protejam cât mai mult frumuseţea naturii, deoarece natura ne-a oferit de secole numai amintiri şi peisaje frumoase prin spectaculuozitate şi măreţie şi acest fapt se face dovedit pe zi ce trece tot mai mult.

        Fiecare atingerea a soarelui, sau fiecare adiere caldă a vântului ar trebui să ne dea un motiv în plus să ne gândim mai mult la ceea ce ne înconjoară şi ar trebui să ne facă să schimbăm ceva în viaţa noastră, să vrem să încălzim sufletul tot mai rece al naturii. Trebuie să ne gândim că timpul este trecător şi nu se opreşte din goana lui nebună prin universul viselor şi al oamenilor. Putem ajuta natura şi poate dacă o vom face, ea ne va dezvălui tainele ascunse ale sufletului ei, taine care nu vor fi desluşite niciodată dacă ea va pieri din vieţile noastre... Iar dacă natura va pieri vreodată, noi, oamenii de rând, nu vom mai exist ape acest pământ care va ajunge să fie praful stelelor nemărginite ale imensului univers fără de sfârşit.

        Ar trebui să ne gândim la viitor şi la ce se va întâmpla copiilor noştri şi la viaţa ce o vor duce ei pe această planetă care se destramă datorită neglijenţei noastre…. iar dacă ne vom gândi mai bine ne vom da seama cât de nocivă este viaţa noastră pentru natură, viaţa pe care o consideram foarte bună şi îndestulătoare şi de multe ori o consideram şi foarte sănătoasă. Din păcate suntem dezinteresaţi de tot ce ne înconjoară şi nu iubim tot ce trebuie păstrat cu sfinţenie şi tot ce este frumos….de aceea ştergem de fiecare dată cu buretele uitării tabla omenirii pe care este scris un singur cuvânt: natura.

       Poate că într-o zi omenirea se va trezi la realitate şi va uita grijile neimportante ale acestei vieţi. Poate că într-o zi se vor opri toate aceste fabrici, uzine, maşini şi poate dacă vom face toate acestea şi ne vom schimba modul se a trăi, oamenii vor fi mai buni, mai fericiţi şi în special mai grijulii cu tot ce îi înconjoară. Sper că ziua aceea să vină foarte curând, căci nu se ştie cât va mai rezista biata natură, care este atacată de oameni din ce în ce mai mult, cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Noi putem doar spera în venirea acelei zile şi putem visa la ea în fiecare moment. Omenirea spera în adâncul sufletului ei un singur lucru: „Dacă acea zi va veni, sperăm că nu va fi prea târziu şi ne încredem în natură că nu ne va lăsa, iar atunci când ne vom trezi la realitate ea să nu îşi fi dat ultima lacrimă de despărţire, ultima clipă de regrete, ultima adiere a lumii….