JURNALUL UNEI PUŞTOAICE- Cotuna Maria-Roxana

          JURNALUL UNEI PUŞTOAICE

MARTIE

Luni

Azi  e prima zi în care scriu în acest jurnal. Nu ştiu cine vor fi „cititorii” mei, nu e o plăcere, dar dacă Samanta Celebrescu, cea mai populară fată din şcoala, are unul în care îşi scrie gândurile trebuie să am şi eu, căci toţi vrem să fim ca ea, ea e cea mai grozavă, aşa că m-am hotărât să o întrec, dar pentru asta trebuie întâi să o imit şi abia după aceea o să pot face ceva pentru a trece în faţă.

În fine…deci…mă aflu pe tărâmul de foc încercând să-mi recuperez moneda furată de cavalerul negru. Mă apropii de el, îi iau dintr-o lovitură spada şi… îl aud că-mi spune:

- Maria!!! Maria!!! Scoală-te! Ridică-te!

Eu îl pun la pământ şi zic:

- Tu  să te ridici! Eu sunt sculată !!! Şi am câştigat!

Atunci aud un sunet puternic care te pune bine pe picioare. Era ceasul meu deşteptător. Mama m-a trezit din visul cu moneda. Of! Şi eram atât de aproape să o recuperez! Data viitoare îmi voi pune căşti în urechi. „Să vedem cum o să mă mai trezeşti, mamă!”. Mă scol din pat cu părul de parcă mi-am băgat degetele în prize şi cu nişte ochi ca de pisică udă. Mă duc la baie, mă piaptăn şi mă aranjez, iar din ghemotocul ăla de păr ciufulit a ieşit o fată frumuşică, gata de mers la şcoală. Intru în clasă şi mă minunez de circul de acolo: vreo trei băieţi o necăjesc pe Liliana Creţescu punându-i părul pe bigudiuri, dar în loc de moaţe foloseau gume de mestecat. Săraca de ea! Ce greu va fi să le scoată, dar asta este!!! Şi deodată intră profesoara de matematica şi îi goneşte afară cu o lingură de lemn în mână. Speriaţi de lingura din mâna profesoarei, cei trei băieţi ies pe coridor cu capul în pământ. Atunci copiii, miraţi, spun:

- Le-aţi venit de hac cu lingura!!!

Iar doamna, nedumerită, spune:

- Despre ce vorbiţi?! Nu este pentru bătaie ci pentru măsurat căci azi vom învăţa unităţile de măsură. Dar copiii, după ce au fost daţi afară, au plecat la magazin şi şi-au cumpărat tot felul de cipsuri şi sucuri acidulate. Iar când s-au întors au intrat în clasă şi au spus:

-  Cine-i gata de petrecere?

Atunci au agitat sticlele de suc şi au făcut un mare „suco-gheizer”. Profesoara, foarte supărată, ia lingura de lemn şi le dă cu ea în cap. Apoi îi trimite afară din nou . Chiar dacă vi se pare o oră  foarte agitată, totuşi este chiar mai blândă decât celelalte,  căci într-un fel copiii o respectă pe profă. Dacă aşa e o zi blândă, imaginaţi-vă cum e o zi agitată la noi!!! Cine ştie cum va fi mâine?! Vom vedea!!!

Marţi

            Ca de obicei, mă scol, mă aranjez, mănânc, mă spăl şi plec spre şcoală. Când intru pe uşă, îl văd de Denis Fiţescu certându-se cu Lucian Lincău, dar trebuie să vă spun că Lucian Lincău este un micuţ tare ciudat. Odată am avut de făcut un eseu despre Marte la geografie, iar el, ciudat cum este, a făcut un eseu în care a scris cum arată marţienii, când au fost şi când vor mai veni pe Pământ. Ei, de data aceasta, ştrengarul a turnat apa din sticlă în capul lui Denis Fiţescu. Şi de aceea, el s-a supărat. Au început să arunce cu lapte şi corn, chiar şi cu propriul sandvici cu peşte. Am ştiut că va fi o ceartă pe care nu o vom uita. Aşa că am numit-o „apa, cornul, laptele şi mâncarea” atacă sau, pe scurt, „Atacul apicorlatarii”. Atunci a intrat profesoara de română şi, total înspăimântată, a întrebat:

- Ce se întâmplă aici?

- „Apicorlataria atacă”.

-  Despre ce vorbiţi? întreabă profesoara nedumerită.

Atunci, o fată deşteaptă şi minunată, adică eu, spune:

-  A fost o ceartă cu mâncare între Denis Fiţescu şi Lucian Lincău.

- Of! Iar Lucian! zice profesoara de română. Te porţi ca un copil de doi ani. Maturizează-te!

Atunci micul ciudat a răspuns:

- Da, doamna. De mâine voi fi matur.

Ştiu la ce va gândiţi: nu se va maturiza. Dar să vedeţi numai ce „matur” va fi. În fine, în continuarea zilei nu se întâmplă mare lucru. La ora de mate copiii iau lingura de lemn şi o trimit afară pe profesoară, la ora de sport călăresc maimuţe. Nu întrebaţi de unde le au. La ora de desen, i-au desenat portretul profesoarei cu corniţe, dinţi negri, o coroană făcută din pahare umplute cu apă, bineînţeles, şi cu cercei cu ursuleţii veseli.

            Miercuri:

Astăzi veţi vedea cât de „matur” este Lucian. Deci,…, vine la şcoală cu un sacou cu umeri mari, cu o pălărie de gangster, cu o ţigară în mână, cu hainele tatălui său şi cu o ceaşcă cu capucino. Aşa se considera el matur. A venit mult mai repede ca să se mândrească cu maturizarea sa. Dar apoi se pune la loc, ca să-şi servească ceaşca cu capucino şi nefiind atent, ca de obicei, se bălăngăne cu scaunul şi deodată, varsă cafeaua direct la Anca Fiţovici, cea mai fiţoasă dintre fete, în cap. Atunci a ţipat în gura mare:

- Aaaaaa!!!!! Părul meu e ud leoarcă! Ştii cât de greu e să-ţi menţii părul aşa, cu mult volum şi foarte lucios?

- Nu, îmi cer scuze, zise Lucian.

Tocmai atunci a intrat profesoara de engleză, şi când o vede pe divă şi pe „maturul” nostru, întreabă înspăimântată:

- Ce s-a întâmplat?

- Circul de dimineaţă, spun copiii. Cred că va trebui să se obişnuiască, îmi spun în gând.

Joi

Ca în fiecare zi, mă duc spre şcoală încrezătoare şi cu ghiozdanul în spate. Intru în clasă şi ce văd: Iulian Leneşescu ţipa în gura mare:

- Oh, nu! Am picat la română. Fir-ar! Atunci intră diriginta şi zice:

- Am auzit ca ai picat la română. Nu pot să cred. Ar trebui să-ţi iei un meditator. Şi din păcate, doamna continuă încrezătoare. 

- Maria, ai putea să-l meditezi? Ştiu că tu eşti cea mai grozavă la toate şi cea mai bună fată. Bine, nu a zis asta, dar este adevărat. Iată ce a spus cu adevărat:

- Maria, ar fi foarte drăguţ din partea ta să-l meditezi. Iar eu, cât de minunată sunt, răspund că „da”, dar în mintea mea, aceasta părea a fi o mare teroare. Deci la sfârşitul orelor plec liniştită spre casă şi Iulian Leneşescu m-a urmărit până acasă, ba chiar a intrat şi înăuntru, încercând să mă imite. Eu mă pun în pat, iar el începe să sară, ţipând:

- Scoală-te, meditează-mă şi, deodată, aud o croncănitura puternică. Speram să fie spatele lui, dar când colo, era patul meu ce tocmai s-a rupt. Apoi iau paleta de plesnit muşte, şi îi dau cu ea la fund, alergând prin casă dupăÎ el. Îl trimit afară disperată şi ţip:

- Of, cum poţi să vii la mine şi să-mi rupi patul? Afară!

Şi dezamăgit, Iulian Muresan se duce „acasa”. Atunci răsuflu uşurată:

- Uh, ce bine că a plecat. Dar el nu a plecat de tot, a intrat înapoi la mine pe geam, şi s-a băgat în debara, de unde mi-a mâncat bomboanele. Şi nu s-a mai putut opri. Tocmai atunci intru în debara ca să-mi iau un sandvici. Şi îl văd înfulecând toate bomboanele. Atunci iau cutia şi o pun cu cinci rafturi mai sus. Aşa am rezolvat problema. Într-adevăr, l-am dat afară cu paleta de muşte, am încuiat uşa, ferestrele, chiar şi gaura pisicii. Atunci chiar a plecat. Şi aşa mi s-a terminat şi ziua.

Vineri:

Vineri este o zi mai specială. E ultima zi de chin din săptămână. Pentru că mâine va urma sâmbătă, o zi plină de peripeţii şi shopping. Dar totuşi ziua nu s-a terminat. Ei bine, de data aceasta mă scol şi deodată, îl văd pe câinele meu lângă pat. Era ciudat, căci eu nu aveam niciun câine. Dar fie ce-o fi, accept cu bucurie lucrurile gratis. Dar staţi aşa, Roberta Mândruţă vine mereu la şcoala cu ceva care se poate mândri. Aşa că azi, eu mi-am adus câinele la şcoala. Na, să vedem cine e mai tare, Roberta! Aşa că mă duc la şcoală cu câinele, dar vai, elevul de serviciu nu mă lasă să intru cu el, bombănind ceva despre o „javră”. Atunci îl pun pe micuţ să facă ochişorii aceia de căţeluş, şi surprinzător… a mers. Dar când ajung în clasă, am probleme cu Tom Motănescu. Nu ştiu dacă v-am spus, dar Tom este cel mai ciudat copil de pe planetă. Se crede pisică. Aşa că atunci când îmi vede câinele, începe să alerge prin clasă, speriat. Jur că acest copil este nebun. Dar ianinte să înceapă orele, îil pun pe căţeluş în dulapul cu plasele de desen. Începe ora şi... intră profesoara de istorie. Îl vede pe Tom alergând, în patru labe, prin clasă. Şi cum este ea obsedată de disciplină, îşi aduce în fiecare zi cartea cu bunele maniere la ea, şi-i spune „pisoiului’:

- Domnule Motănescu, nu cunoşti bunele maniere. Să-ţi intre odată disciplina şi maniera în cap! Şi spunând acestea îi dă cu cartea bunelor maniere în căpăţână, uşor dar ritmic. Speriat, încearcă să sară pe geam. Dar… nu este o pisică. În acel moment, câinele meu sare din dulap şi se pune în faţa lui. Ce salvator! Mirată, profesoara întreabă al cui e câinele şi toţi copiii arată cu degetul spre mine.

Ea mă cheamă în faţă, la catedră, şi spune:

- Maria, sunt foarte... mândră de tine. Ador căţeluşii mai mult decât bunele maniere. Îţi dau un zece

- !?

Şi rămân mirată cât cuprinde, dar... accept cadourile. Se pare că nu-i place doar disciplina, ci şi câinii. Atunci „pisicul” nostru se prelinge pe lângă catedră, încercând să o îmbuneze, dar nu îi iese şi se alege cu o pedeapsă: să scrie de două sute de ori: „Nu sunt un pisoi, ci sunt un copil disciplinat”. Ghinionul lui e că profesoara de istorie nu e tocmai cea mai potrivită persoană pe care s-o iei peste picior. Dar la ora de desen ne-am distrat cu adevărat pe seama lui Tom. A trebuit să desenăm un autoportret, iar Tom s-a desenat exact ca o pisică, cu coadă, urechi şi chiar dungi portocalii. Paul Jiston s-a desenat cu muşchi mari şi cu o mutră foarte chipeşă, chiar dacă în realitate, el este slab ca o scobitoare şi cu o mutră de leneş. Dar să fim serioşi. Ce băiat nu s-ar imagina aşa? Lucrul ciudat este că el era chiar tocilarul clasei, ce nu vorbeşte decât în limbaj matematic.  Dacă îl întrebi ce face, el răspunde: „Examinez acest...” sau „Realizez un...”

Dacă îl întebi dacă doreşte ciocolată, răspunde cu „afirmativ” sau „negativ”. Ştiu la ce vă gândiţi: „ce de ciudaţi avem prin clasă”. Să nu mai spun de Angela Ciocovici, ea este fata pe care o poţi convinge să facă ce vrei, dacă îi dai ciocolată. Odată i-am spus că dacă ne cumpără la toţi haine şi tot ce ne dorim, va primi cinci pachete de ciocolată. Zis şi făcut. Norocul nostru este că e şi bogată.

Cam aşa sunt colegii mei. Şi acum, în încheiere vă spun că am avut o săptămână foarte agitată şi plină de peripeţii. Sunt sigură că şi voi aveţi lucruri interesante de discutat. Împărtăşiţi-le tuturor!

MARIA COTUNA ROXANA 

CLASA A-V-A D