marți, 5 aprilie 2011

Copilăria care trecu prea repede!!!


Copilăria care trecu prea repede!!!

       Era toamnă. Un nou început de anotimp. Cu fructe, frunze colorate, copaci dezgoliţi şi multă tristeţe în natură. Auzeam foşnetul aripilor păsărilor care pleacă şi ne lasă pe noi să îndurăm frigul care a început să ne macine. Simt adierea uşoară de vânt, care te face să te întorci în anii copilăriei uitate de toţi ceilalţi.
      Copilăria mea trecu prea repede. A trecut ca şi un fulger care luminează şi apoi totul dispare ca şi în poveşti. Nu ştii unde pleacă aceste amintiri de neuitat. Dar ele pleacă şi tu uiţi de ele. Eu însă nu am uitat-o ca ceilalţi oameni care spun că atunci când eşti adult este mai bine pentru că eşti un om matur. Dar eu cred că sunt doar nişte poveşti. Copilăria trece repede şi trebuie să o petrecem cât mai avem timp. Nu trebuie să spunem că atunci când eşti mic nu poţi face nimic ce pot adulţii. Când eşti adult, ai mai multe griji şi nu este aşa simplu pe cât pare. Este obositor, straşnic şi totusi real. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Când eram mică, spuneam adeseori că oamenii mari sunt mai liberi să faca ce vor. Dar am greşit. Când eşti mare, nu mai simţi îmbrăţişarea şi sărutarea mamei tale, nu mai primeşti multe cadouri speciale din partea părinţilor tăi, este de-a dreptul oribil. Am avut o copilărie fericită şi cu momente triste dar şi cu momente fericite, de care m-am bucurat şi de care îmi aduc aminte cu plăcere. Îmi aduc aminte că atunci când mergeam la şcoală mie mi se alăturau mai multi copii, cu care şi acum ţin legătura. Când ajungeam, învăţătorul ne spunea poveşti, ne învăţa să scriem, să citim, să socotim şi chiar să desenam, fiindcă profesorul nostru era un artist desăvârşit atunci când aduceai vorba de desen. Putea să facă orice desene. Desene de iubire, peisaje, portrete fel de fel, uluindu-ne cu modalităţile diverse pe care el le folosea cu uşurinţă. Lângă şcoala noastră era un lac unde vara mergeam să ne scăldăm. Era rece, dar curat şi ne plăcea să ne scăldăm în el... Înotam, înotam toata ziua, înotam... Uneori mergeam la cules de poame prin grădini şi recunosc că uneori şi la furat... Şi când ne prindea tanti Niţa, unde găseam cel mai copt prun din sat, ne spunea la părinţi. Şi când ajungeam acasă ne-o  luam!... Mergeam şi cu colinda de Crăciun şi de Anul Nou. Primeam un măr, alţii cozonaci, de toate. Iar duminica, zi sfântă la noi în sat, plecam la biserica SF. ANA. Tot satul stătea şi asculta slujba de seară şi de dimineaţă. Era ceva extraordinar. Totul era plin în biserică. Toţi ne înghesuiam să intrăm pentru ca aşa se face. Sărutam icoana sfântă şi plecam acasă cu gândul că acum ne-am mai curăţat de păcate şi că Dumnezeu este cu noi oriunde.
       A doua zi mergeam cu toţii în parc. Ne jucam cu mingea, jucam şotron, săream coarda, făceam toate jocurile posibile. Totul era distractiv. Când afară zăpada era mare, cu toţii urcam pe un deal şi cum s-ar zice mergeam la săniuş. Ne dădeam cu săniile, cu pungile, făceam oameni de zăpadă, ne jucam cu bulgări de omăt, făceam căsuţe în zapadă câte şi mai câte. Apoi, spre seară, stăteam cu toţii la şemineu şi spuneam glume, ghicitori, de toate. După aceea mâncam brioşe umplute cu o glazură de ciocolată şi vanilie, pe care ni le dădea mama într-un coşuleţ brodat de ea. Ne plăcea să mâncăm în timp ce spuneam glume. Şi când ne venea pofta de ieşit cu cortul, tata ne pregătea în grădina două corturi fiindcă eram zece copii, un foc pentru a ne putea încălzi şi mâncare. Stăteam pe buturugi şi acum spuneam poveşti de groază. Fiecare trebuia să spună câte una, altfel era pedepsit şi pus la o încercare. Era o noapte de poveste.
     Dimineaţa, mergeam să culegem trufe din pădure. Ne luam câinii şi plecam. Mergeam să culegem ciuperci pentru o gustare nemaipomenită pe care o servea mama de sărbători. Mmmmm ce  bună era! Când ajungeam acasă ne puneam pe învăţat. Citeam, ne făceam temele, iar după aceea din nou la joacă. Acesta este farmecul copilăriei. Totul trece dar nu trebuie să o uiţi. Din când în când trebuie să ăţi mai aduci aminte de ea fiindcă a fost o etapă a vieţii tale….
Asta fac eu. Mă gândesc cum a fost să fiu o fată sau mai bine spus fetiţa. Îmi aduc aminte lucruri care mă emoţioneză, altele mă întristeză, iar altele mă înveselesc. Mă bucur să îmi aduc aminte de aceste poveşti... de neuitat... Când merg pe stradă văd copiii de mână cu mamele lor spunându-le: ,,draga mea este bine să fii încă în pragul copilăriei”, mă bucură să aud acest lucru. Este extraordinar... Îmi lipseşte copilăria dar pot spune că mă bucur atunci când depăn amintirile dragei mele copilării!

MARA CLONDA
CLASA A-V-A D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu